Politica de deconectare şi anulare

  1. Cu excepţia cazurilor în care precizăm expres în alt mod, următorii Termeni şi Condiţii stabilesc regulile şi procedurile, care guvernează toate drepturile jucătorilor în cazul deconectării şi anulării jocului:
  2. Protecţia la deconectare reprezintă un instrument menit să protejeze jucătorii, în cazul în care conexiunea acestora la Internet se pierde, în timp ce aceştia sunt implicaţi într-un pot. În cazul în care un jucător este deconectat, i se va permite să continue mâna (cu condiţia să aibă disponibilă protecţia la deconectare) şi să dispute acea parte din pot în care era implicat financiar în momentul deconectării.
  3. Facem toate eforturile pentru a oferi o protecţie la deconectare cât mai bună jucătorilor noştri. Scopul nostru este acela de a proteja jucătorii, menţinând, în acelaşi timp, un sistem de verificare corespunzător, astfel încât opţiunea de protecţie să nu fie utilizată în mod abuziv.
  4. Protecţia la deconectare nu este proiectată spre a fi folosită în niciun alt scop decât în cazul unei deconectări reale. Orice abuz poate duce la confiscarea oricăror sume câştigate, descalificarea din turnee, pierderea privilegiului de a beneficia de opţiunea de protecţie la deconectare, sau excluderea de pe site.
  5. Software-ul nostru este proiectat pentru a detecta dacă un jucător este, într-adevăr, subiectul unei deconectări reale, înainte de a-i acorda accesul la opţiunea de protecţie la deconectare. În cazul în care un jucător încearcă să beneficieze de protecţia la deconectare, ajungând în mod deliberat la situaţia „timed out” (expirarea timpului de gândire), se va considera că respectivul jucător a ales pas.
  6. Jucătorii trebuie să accepte riscul deconectării şi ar trebui, pur şi simplu să se conecteze din nou şi să continue jocul cât mai repede posibil, în cazul în care sunt deconectaţi. Pentru a limita posibilităţile de deconectare, vă rugăm să luaţi legătura cu furnizorul dumneavoastră de servicii de internet. Nu răspundem pentru jucătorii deconectați.
  7. Dacă un jucător se deconectează în timpul unei mâini și are disponibilă protecția la deconectare, acesta/aceasta va putea juca pentru partea din pot, în care el/ea a investit bani. Jucătorul poate câștiga orice sumă era disponibilă în pot în momentul deconectării.
  8. Ne rezervăm dreptul de a modifica această politică şi de a lua decizia finală în toate problemele descrise aici, la propria discreție. Schimbările politicii, cât şi deciziile relevante vor fi comunicate, în mod corespunzător prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică şi/sau scrisă.

Linia vieţii

La anumite tipuri de mese, opţiunea normală de protecţie la deconectare nu va fi disponibilă (toate turneele şi unele mese marcate anume). În dreptul numelui lor, aceste mese sunt indicate în lobby prin eticheta „Fără PD” (No DP). La aceste mese, atunci când un jucător este implicat în pot-ul curent, este obligat să se deconectecteze,sistemul va aştepta un timp sumplimentar până la revenirea jucătorului respectiv în joc.

Timpul necesar de aşteptare depinde de valoarea curentă a potului.

  • Pentru jocuri Stud „X” este o miză joasă.
  • Pentru jocurile cu flop, „X” este blind mare.

Pentru mesele non heads-up:

  • Nu există timp suplimentar, dacă valoarea potului este de până la 5xX
  • 20 de secunde, dacă valoarea potului este mai mare de 5xX şi până la 20xX
  • 30 de secunde, dacă valoarea potului este mai mare de 20xX şi până la 40xX
  • 45 de secunde, dacă valoarea potului este mai mare de 40xX şi până la 80xX
  • 60 secunde, dacă valoarea potului este mai mare de 80xX

Pentru mesele heads up:

  • 20 secunde, dacă valoarea potului este mai mare de 0 şi până la 5xX
  • 30 secunde, dacă valoarea potului este mai mare de 5xX şi până la 10xX
  • 45 secunde, dacă valoarea potului este mai mare de 10xX

Sistemul va aştepta un timp suplimentar, doar dacă jucătorul curent, care este forţat să se deconecteze a) a investit în pot şi b) opţiunile sale curente nu includ opţiunea „Verific”. Numim această opţiune „Linia vieţii”.

Linia vieţii este o perioadă de aşteptare suplimentară, pe care un jucător o va avea la dispoziție, în cazul în care este deconectat atunci când este rândul acestuia să acţioneze. Jucătorii nu pot abuza de această funcţie, deoarece scopul utilizatorului de a trage de timp la jocuri, implică şi riscul de a pierde banii/fisele.

Jucătorul va avea la dispoziţie 60 de secunde pentru a se reconecta, inclusiv linia vieţii. Dacă acesta/aceasta se reconectează în a 56-a secundă, va avea la dispoziție cel puțin 20 de secunde pentru a acționa: aceasta este perioada suplimentară 'bet time-out'.

Iată o prezentare scurtă a meselor şi turneelor, în care sunt disponibile linii ale vieţii sau protecţie la deconectare normală:

  • Orice masă (Normală, STT, MTCT) poate fi o masă cu linia vieţii sau o masă cu PD (protecţie la deconectare); nicio masă nu poate avea ambele funcţii.
  • Toate mesele de turneu au opţiunea de linie a vieţii.
  • Mesele cu jocuri live pot include PD sau linia vieţii.
  • În lobby, pentru turneele STT şi MTCT nu există o etichetă adăugată pentru mesele cu linia vieţii.
  • În cazul jocurilor live, dacă sunt mese cu linia vieţii, în lobby va fi adăugată eticheta „Fără PD”

Un număr nelimitat de linii ale vieţii sunt disponibile pentru jucătorii noştrii, atât timp cât sunt îndeplinite condiţiile de mai sus.

Vom trimite jucătorilor un mesaj în căsuţa de dialog, atunci când software-ul hotărăşte să ofere timp suplimentar drept rezultat al unei deconectări.

Dacă un jucător, care este obligat să se deconecteze, are opţiunea de a verifica, software-ul nostru va executa această acţiune automat fără a acorda timp suplimentar.

Protecţia la deconectare de la un joc în cadrul unui turneu Sit & Go cu o masă

Am eliminat funcţia de protejare împotriva deconectării din toate turneele Sit & Go cu o masă. În cazul în care vă deconectaţi, se va considera automat că aţi optat pentru pas. Această schimbare a fost implementată la cererea jucătorilo nooștri.

Protecţie la deconectare în cadrul unui turneu Sit & Go cu mai multe mese

Opţiunea de protecţie la deconectare nu este disponibilă pentru niciun turneu Sit &; Go cu mai multe mese. În cazul în care vă deconectaţi, se va considera automat că aţi optat pentru pas.

Protecţia la deconectare în cadrul unui turneu cu mai multe mese:

Opţiunea de protejare împotriva deconectării de la toate turneele cu mai multe mese nu mai este disponibilă. În cazul în care vă deconectaţi, se va considera automat că aţi optat pentru pas. Această schimbare a fost implementată la cererea jucătorilor noștri.

Politica de anulare a jocului

Jocuri pe bani reali

Jucătorii vor primi înapoi suma exactă de bani, pe care au avut-o în momentul anulării.

Jocuri pe bani virtuali

Jucătorii vor primi înapoi exact suma de jetoane, pe care au adus-o inițial la masă, întrucât nu înregistrăm informațiile legate de mâinile pe bani virtuali.

Toate turneele pe bani reali (Sit & Go și programate)

Vă rugăm să consultați regulile turneelor în ceea ce privește politica de anulare a turneelor Single Table Sit & Go, Multi-Table Sit & Go și Multi Table

Blackjack

În cazul în care sunteţi deconectaţi în timpul unei partide de Blackjack, vă rugăm să reveniţi în contul dumneavoastră. Veți putea continua jocul întrerupt in punctul, în care aţi fost deconectat. În cazul în care aţi fost deconectat după trimiterea de informaţii, următoarea secvenţă de joc sau rezultatul va apărea ca şi cum nu aţi fi fost deconectat.

În cazul în care problemele dumneavoastră persistă, vă rugăm să contactaţi Serviciul Clienți. Acesta va investiga complet situaţia. Vom acoperi orice pierderi cauzate de o defecţiune în cadrul sistemului nostru.

Înţelegeri finale

Procesul de înţelegere de la masă va continua normal chiar dacă sunteţi deconectat în timpul discutării unei înţelegeri cu un alt jucător, cu posibilitatea apariţiei următoarelor situaţii:

  • Vă reconectaţi în timp util pentru a putea participa la înţelegere.
  • Nu vă reconectaţi înainte ca înţelegerea să fie respinsă, deoarece perioada de timp, în care trebuia stabilită înţelegerea, s-a scurs.
  • Alţi jucători au refuzat înţelegerea, în timp ce eraţi deconectat şi partida a fost reluată.
  • Deconectarea reprezintă o respingere implicită a propunerii de înţelegere: Dacă o înţelegere trebuie să fie aprobată de toţi jucătorii de la masă, confirmarea va eşua cu excepția cazului, în care reuşiţi să vă reconectaţi în timpul alocat.

Utilizarea platformelor este guvernată de Temenii și Condițiile în vigoare.