Bandy

În afară de următoarele reguli speciale de pariere, se aplică regulile generale de pariere. Cu toate acestea, regulile speciale vor avea prioritate față de regulile generale.

1.) Echipa care va progresa (echipa care va ajunge în runda următoare etc.): Aceste pariuri se aplică la rezultatul jocului, inclusiv la prelungiri și la penalty-uri.

2.) Timp de joc regulamentar: În cazul în care formatul unui meci se schimbă, indiferent de motiv, de la 2 x 45 minute la 3 x 30 minute, atunci toate pariurile sunt valabile, cu excepția pariurilor care se referă fie la prima, fie la a doua repriză.

3.) Echipe care vor retrograda: Acest pariu face referinţă la acele echipe care se vor afla în poziţie de retrogradare la sfârşitul sezonului. Toate modificările ulterioare, care eventual vor interveni, oricare ar fi motivul, sunt considerate irelevante pentru acest pariu.

4.) Acceptăm pariuri simple sau complexe la meciurile de bandy:

Se aplică următoarele reguli:

  • Toate pariurile sunt stabilite pe 90 de minute de joc, dacă nu se specifică altfel (cu excepția prelungirilor).
  • În cazul în care cele 90 de minute de joc nu sunt încheiate, toate pariurile sunt anulate, cu excepția cazului în care se declară un rezultat oficial.
  • În cazul în care se vor juca 3 reprize de 30 de minute în loc de 2 reprize de 45 de minute - pariurile vor fi stabilite pentru 90 de minute de joc.

5.) Meciuri amânate: Orice pariu pe un meci care nu s-a jucat la data programată sau într-o altă locație, în momentul plasării pariului, acesta va fi declarat nul.