Poker – cum se joacă

Fiecare joc de poker include o formă de pariere. Asta înseamnă că înainte de a-şi putea arăta cărţile şi câştiga potul (în cazul în care are cea mai bună mână), jucătorul trebuie să-şi efectueze pariurile în funcţie de pariurile celorlalţi jucători. Numărul de runde de pariuri diferă în funcţie de tipul de poker pe care îl jucaţi. Ceea ce e însă comun tuturor jocurilor de poker e modul în care decurge o rundă de poker.

O rundă de pariuri tipică

Într-o rundă tipică de pariuri există deja un pot, format pe parcursul celorlalte runde de pariuri. Jucătorul care începe acţiunea va fi decis în funcţie de regulile tipului de joc de poker pe care îl jucaţi. Următorul jucător va fi cel situat în stânga jucătorului care a început acţiunea, şi tot aşa, până când se ajunge din nou la primul jucător care a acţionat.

Retragere, verificare, pariere şi plusare

Dacă v-a venit rândul să pariaţi, atunci veţi avea mai multe opţiuni: dacă nu vă place mâna dvs. vă puteţi retrage (fold), asta înseamnă că vă puneţi jos cărţile şi îi lăsaţi pe ceilalţi jucători să continue. Dacă niciun jucător nu a pariat încă, puteţi verifica (check).

A verifica înseamnă că nu pariaţi nimic şi-l lăsaţi pe următorul jucător să acţioneze.

Dacă un jucător a pariat deja, atunci nu mai puteţi verifica. Vă puteţi retrage oricând, dar dacă doriţi să jucaţi, atunci trebuie să chemaţi (call), sau să plusaţi (raise).

A chema înseamnă că puneţi aceeaşi miză ca şi jucătorul anterior.

A plusa înseamnă că puneţi în joc o miză mai mare decât ultima propusă.

Exemplu

Dacă un jucător a pariat înaintea dvs. suma de $1, puteţi să chemaţi, caz în care pariaţi tot suma de $1, sau puteţi plusa, caz în care pariaţi o sumă mai mare decât $1.

Încheierea rundei de pariuri

După ce toţi jucătorii s-au retras sau au efectuat acelaşi număr de pariuri, runda de pariuri se încheie. Acum se împarte următoarea carte. În cazul în care aceasta a fost ultima rundă de pariuri, atunci jucătorii îşi vor compara cărţile, pentru a vedea cine a câştigat. Acest segment al jocului se numeşte arătarea cărţilor.

Cum câştigaţi fără să vă arătaţi cărţile

Dacă pariaţi sau plusaţi şi toţi ceilalţi jucători se retrag, atunci câştigaţi potul fără a fi necesar să vă arătaţi cărţile din mână. Această situaţie este des întâlnită în jocul de poker, şi e motivul pentru care se poate blufa în poker. Nu trebuie să aveţi o mână câştigătoare, pentru a câştiga potul. E posibil ca bluful să nu fie atât de frecvent, pe cât unii cred, rămâne totuşi o caracteristică tipică a acestui joc.

Prima rundă de pariuri

Prima rundă de pariuri este un pic mai complicată decât rundele tipice de pariuri prezentate mai sus.

Blind-uri sau antes

Înainte de împărţirea primei cărţi, unii dintre jucători, sau chiar toţi, trebuie să efectueze o miză obligatorie, care se adaugă la pot, fie blind-uri, fie antes (vedeţi mai jos). Rolul acestor mize este de a forma potul inţial şi de a-i motiva pe jucători să continue jocul. Dacă nu ar exista mize obligatorii, jucătorii ar aştepta, fără să-i coste nimic, până când ar obţine cea mai bună mână şi de-abia atunci ar juca. În acest fel, pokerul ar fi ca şi cum aţi privi cum varul de pe perete se usucă, înainte de a putea vărui a doua mână.

După plasarea pariurilor obligatorii şi împărţirea cărţilor, începe prima rundă de pariuri. Această rundă poate arăta puţin diferit, în funcţie de tipul de pariuri obligatorii folosit: blind-uri sau antes.

Jocul cu antes

Antes e un pariu obligatoriu pe care toţi jucătorii trebuie să-l posteze în pot înainte de împărţirea cărţilor. De obicei, un antes e 10% din valoarea unui small bet (limita minimă de joc).

După ce cărţile au fost împărţite, se va decide ce jucător va începe acţiunea, în funcţie de varianta de poker jucată. După ce primul jucător a acţionat, runda de pariuri continuă cu următorul jucător aflat imediat în stânga sa, în maniera descrisă mai sus.

Jocul cu blind-uri

Blind-ul e o miză obligatorie pe care doar unii dintre jucători trebuie să o posteze. De obicei, cei doi jucători aflaţi imediat în stânga dealer-ului trebuie să posteze fiecare câte un blind. În mod normal, primul jucător postează o miză mai mică, denumită small blind, iar următorul jucător o sumă mai mare, denumită big blind.

Spre deosebire de antes, blind-urile sunt pariuri active şi vor fi luate în considerare în prima rundă de pariuri.

După ce cărţile au fost împărţite, acţiunea începe cu primul jucător din stânga big blind-ului. Din moment ce big blind-ul este o miză activă, jucătorul nu poate verifica. Se poate retrage dacă doreşte, dar dacă vrea să joace trebuie să cheme sau să pluseze.

Pentru a chema trebuie să efectueze o miză la fel de mare ca şi big blind-ul. Pentru a plusa, trebuie să parieze o sumă de cel puţin două ori mai mare decât big blind-ul.

Runda continuă cu următorul jucător din stânga, în maniera descrisă mai sus.

Small blind-ul

Dacă vă aflaţi pe poziţia small blind-ului când runda de pariuri ajunge la dvs., vă puteţi retrage, puteţi chema sau plusa. Din moment ce small blind-ul e un pariu activ, pentru dvs. e mai ieftin să chemaţi. Dacă, de exemplu, small blind-ul are valoarea de $1, pentru a chema o miză de $4, trebuie să mai adăugaţi $3.

A chema înseamnă că efectuaţi aceeaşi miză ca şi jucătorul anterior, şi pentru că small blind-ul e un pariu activ, atunci îl puteţi include în suma pe care trebuie să o pariaţi.

Big blind-ul

Dacă vă aflaţi pe poziţia big blind-ului când runda de pariuri ajunge la dvs., atunci vă puteţi retrage, puteţi chema sau plusa. Deoarece big blind-ul e un pariu activ, pentru dvs. e şi mai ieftin să chemaţi. Pentru a chema trebuie să pariaţi aceeaşi sumă ca şi jucătorul anterior, minus big blind-ul.

Dacă, de exemplu, big blind-ul e $2 şi un jucător a pariat $4, puteţi chema pariind doar $2.

Verificarea big blind-ului

Dacă vă aflaţi pe poziţia big blind-ului, în momentul în care runda de pariuri ajunge la dvs. şi nici un jucător nu a plusat încă, puteţi verifica sau paria.

Prima rundă de pariuri poate fi un pic deruntantă pentru un începător, dar nu vă faceţi griji, veţi învăţa totul mult mai rapid decât credeţi!

Arătarea cărţilor

După încheierea ultimei runde de pariuri se arată cărţile, dar numai în cazul în care în joc au rămas mai mulţi decât un jucător.

Arătarea cărţilor începe cu primul jucător care a efectuat ultimul pariu în ultima rundă de pariuri. Acesta e jucătorul al cărui pariu toţi ceilalţi jucători l-au chemat.

Exemplu

Dacă un jucător pariază $5, altul se retrage şi un al treilea merge, primul jucător trebuie să-şi arate primul cărţile.

Dacă un jucător pariază $10, un al doilea plusează la $20, iar primul cheamă miza sa, al doilea jucător este cel care trebuie să-şi arate primul cărţile, pentru că el a fost primul care a ridicat miza la $20.

Nu vă arătaţi cărţile dacă aţi pierdut

Dacă jucătorul dinaintea dvs. arată o mână care o bate pe-a dvs., atunci nu trebuie să vă arătaţi cărţile.

Cum câştigaţi fără a vă arăta cărţile

Dacă pariaţi sau plusaţi şi toţi ceilalţi jucători se retrag, câştigaţi potul, fără a fi nevoie să vă arătaţi cărţile. Această mişcare e foarte frecventă în poker şi e motivul pentru care blufarea e posibilă în acest joc. Mâna dvs. nu trebuie să fie câştigătoare, pentru a câştiga potul. E posibil ca bluful să fie o mişcare mai puţin frecventă decât unii cred, dar rămâne o caracteristică tipică a acestui joc.